Ce este coaching-ul?

Aparut in versiunea intreprindere la sfarsitul anilor ‘80 in Statele Unite si ‘90 in Franta, coaching-ul se defineste drept un mod de asistare al dezvoltarii individuale, de echipa si organizationale. Obiectivul interventiei de coaching este obtinerea de rezultate remarcabile intr-o anumita arie, proiect. Veritabila practica a “trecerii” de la o stare actuala la stare dorita, el constituie o forma de conduita a schimbarii la nivelul unei persoane sau al unui grup de persoane. Asadar proiectul coaching-ului este constituit din asistarea, stimularea, facilitarea cautarii care vizeaza ca cineva sa atinga rezultatele pe care si le doreste.

A avea un coach inseamna a beneficia de un tert de la care te poti astepta sa iti fie stimulat demersul pentru a progresa.

Inteles ca mijloc de dezvoltare a unei sau mai multe persoane, coaching-ul vizeaza domeniile cele mai diverse. Este binecunoscut in sport si in viata politica, iar acum se dezvolta in organizatii si atinge toate aspectele vietii personale.

International Coach Federation defineste coachingul ca fiind un parteneriat cu clientul intr-un proces provocator si creativ care il inspira pe acesta din urma sa isi maximizeze potentialul personal si profesional.

Asadar, mie imi este usor sa spun ceea ce este si ceea ce nu este coaching – daca nu se incadreaza in definitia data de ICF, atunci este alt proces.

Coaching-ul profesional este o relaţie susţinută, orientata pe proces si rezultate, care permite oamenilor să performeze semnificativ şi cu rezultate remarcabile în vieţile lor, în carierele şi organizaţiile lor.

Cand si unde s-a nascut coaching-ul?

Termenul ar putea proveni din francezul coche despre care expertii spun ca deriva din ungurescul kocsis sau din cuvantul ceh koczi. In secolul al XVI-lea, acesta desemna o diligenta trasa de cai destinata transportului de calatori. Cel care avea o astfel de coche purta, fireste, numele de cocher. Insa o alta categorie de profesionisti primise deja denumirea de cocher: razboinicul care in antichitate, statea alaturi de stapan si avea sarcina sa manevreze carul in timpul bataliei. Acesti cochers civili sau militari jucau deja un rol discret, dar esential, si anume de a indruma pasagerii, de a-i duce dintr-un punct in altul, de a-i insoti, de a-i ajuta sa treaca peste obstacole.

Astazi, numeni nu contesta ca, in sensul actual al termenului, coaching-ul isi are radacinile in mediul sportiv. In cartea sa The Inner Game of Tennis, Timothy Gallwey observa ca, inainte ca inainte de a pretinde ca isi va intrece concurentii, orice competitor trebuia mai intai sa infrunte adversarul din sine si sa treaca peste obstacolele interioare care il impiedicau sa-si puna in valoare intregul potential. De aici pana la a vedea in orice persoana care munceste un “campion” care doarme in adancul ei si pe care un antrenament adecvat l-ar putea trezi nu este decat un pas.

Managerii din organizatii si-au dat repede seama ca lumea businessului nu diferea prea mult de terenurile de sport in problema concurentei, a luptei indarjite si a nevoii de depasire. De ce nu si noi? si-au zis ei vazandu-i pe cei mai mari campioni ca nu-si pregatesc niciodata o intrecere fara sa fie asistati de un coach. In principal directorii de inalt nivel sau cei care aveau o experienta transculturala au solicitat mai intai un ajutor. Apoi, treptat, nivelurile inferioare nivelurile inferioare de ierarhie au beneficiat si ele de servicii de coaching care, continuand sa se dezvolte, au sfarsit prin a se simiti incorsetate intre zidurile intreprinderilor si au iesit in sfera privata. Astel in Statele Unite s-a creat o importanta clientela de persoane particulare.

Coaching-ul asa cum este el conceput in perioada actuala, cand multe persoane simt nevoia disperata de a-si regasi sensul si de a-si reconstrui relatiile sociale intr-o societate post-modena, continua sa promoveze valorile proprii insotitorilor sau scriitorilor publici de altadata. Fara indoiala ca a antrena nu mai inseamna a conduce un atelaj, strigand sau lovind cu biciul, ori a scrie in locul altora. Eminentul psiholog Carl Rogers a considerat ca nimeni nu poate invata nimic pe nimeni si ca se stie deja ca nu persoana care acorda asistenta, pe de-o parte, si nici clientul indrumat, pe de alta parte, nu detin, fiecare, solutia, ci ca solutia se naste in intersubiectivitate, in confruntare. Rolul de calauza, al coach-ului s-a imbogatit, s-a metamorfozat, devenind o meta-meserie dincolo de toate celelalte meserii.

Dar daca instrumentele si cuvintele s-au schimbat, coaching-ul ramane ceea ce a fost intotdeauna inca de la originile sale: insotirea si asistarea clientului catre rezultate ambitioase