De unde sa incep?

Cum ar fi să începi cu un plan?

Am întâlnit  numeroase afaceri în Bucureşti care au pornit în competiţia de pe piaţă fără un plan bine pus la punct. Statisticile arată că 90% din afacerile deschise se prăbuşesc după primii ani de funcţiune. Aşadar, de ce este atât de important un plan?

Dacă ne gândim, planurile se intergrează în orice domeniu de activitate. Un biciclist care vrea să traverseze un oraş întreg pentru a-şi practica hobby-ul trebuie să se ghideze după o hartă pentru a nu se rătăci, orice antrenor bun îşi face un plan pentru echipa sa înainte de un meci, un actor trebuie să îşi cunoască bine replicile pentru a interpreta un personaj şi exemplele pot continua. Deci a avea un plan este o activitate pe care o folosim curent. Şi atunci cum se face că nu o folosim în tot ceea ce întreprindem?

Acest lucru se aplică şi în mediul de business. Talentul, efortul şi curajul sunt părţi importante în dezvoltarea şi administrarea unei afaceri, însă combinate haotic, fără un anume scop sau plan de abordare ele nu vor putea fructifica un succes. Este esenţial să  ştim direcţia în care ne îndreptăm, iar acest lucru se poate realiza dacă se stabilesc din timp anumite coordonate şi indicatori. Este ca atunci când pleci în călătorie: ştii care este direcţia, destinaţia finală şi ştii care sunt indicatorii care îţi arată că te îndrepţi spre acea destinaţie şi nu te-ai pierdut pe drum.

În elaborarea unui plan  este important să stabileşti obiectivele, scopul şi direcţia pentru că astfel poţi testa fezabilitatea planului. Însă aici este o capcană – am întâlnit deseori  abordări care nu au adus rezultatele dorite întrucât s-a ajuns la îndoieli mai mult decât la soluţii şi atunci ideea iniţială şi-a pierdut din forţă. Acest lucru poate fi reglat prin coaching

Setarea de obiective într-un mod organizat, sistemic şi sitematic, motivarea clientului şi contribuţia pentru a-l ajuta pe acesta să descopere adevăratul drum al afacerii, în care este implicat, însă fără a “dicta” un număr de paşi, pot fi realizate numai cu ajutorul unui bun coach. Dacă vrei să ajungi la destinaţie, începe cu un plan.  

Orice plan eficient începe cu un scop bine definit şi acţiuni care să te aducă mai aproape de atingerea scopului. Un coach nu doar contribuie la realizarea tuturor acestora, ci şi creează o viziune ambiţioasă  asupra activităţii, ajutând clientul să descopere ceea ce poate deveni, mai mult decat ceea ce este în prezent.

Paradoxul reuşitei este un echilibru între analiză şi acţiune.

Când începi un proiect sau orice activitate ai nevoie de o analiză pentru a trece la acţiune. Aşa cum construcţia oricărei  case are nevoie de un plan – o fundaţie bună pentru a putea fi construită şi pentru a rezista în timp, o structură puternică şi finisaje frumoase, şi o afacere sau o acţiune  necesită  un plan înainte de a fi începută.

Tu ce plan de viitor ai?

Un comentariu la De unde sa incep?

  1. #1

    mocanu eusebia rodica

    Aug 04, 10 13:19:55

    In orice bussines este foarte important un plan scris si realist de actiune, si de asemenea sa urmarim cu ardoare atingerea obiectivelor. Este evident ca pe traseu intampinam tot felul de obstacole si calea pentru a respecta si a atinge ceea ce ne-am propus devine dificila. Aici intervine cunosterea de sine si capacitatea fiecaruia de organizare, autodisciplina, anticipare si gestionare a timpului.

Spune-ti parere sau pune o intrebare:

Nume

Adresa e-mail

Website

Mesaj