Vorbe din suflet pentru managerii din toata lumea

Dragul meu sef,

Cu cativa ani in urma am venit in echipa ta si eram foarte fericit. Tu mi-ai spus ca acesta este un loc de munca excelent si cu multe provocari; ca am sa fac parte dintr-o echipa grozava si ca vor fi oportunitati pentru cariera mea daca dovedesc ca sunt bun.

Si am crezut lucrul acesta. Ori de cate ori ai spus ” Poate cineva sa faca raportul acesta pana diseara?’ eu am spus da. De cate ori ai intrebat ” Cine poate sa ramana peste program pentru a finaliza proiectul?” eu am spus da.

Dar timpul a trecut, si inca mai cred ca este un mediu de lucru grozav si sunt intr-o echipa minunata, dar undeva, am pierdut ceva pe drum - sufletul si placerea de a munci aici. De mult, obisnuiam sa vin la sedinte cu o multime de idei, dar tu tot timpul spuneai ” Nu avem timp acum, vorbim despre asta la urmatoarea sedinta”. Am incercat chiar sa ma intalnesc separat cu tine sa discutam ideile acelea, dar fii fincer, nici macar nu m-ai ascultat! Mai nou ai inceput sa spui ” Imi pare rau, nu avem buget, poate la anul” si lucrul cel mai interesant este, ca de fapt acele idei erau menite sa ne ajute sa facem reduceri de costuri, dar nu am reusit niciodata sa te fac sa ma asculti.

Simt ca esti foarte ocupat si stresat si am vazut ca sefii tai cei mari fac presiuni asupra ta pentru rezultate mai bune si eu pot si vreau sa te ajut.

Acum ceva vreme in urma am auzit o doamna vorbind despre cele 5 stadii ale carierei unei persoane sau ale unui loc de munca. Ea zicea ca sunt:

  • Noutate si multe lucruri care pot fi invatate
  • Fericire (deja fac multe dar mai sunt provocari si lucruri noi de acumulat)
  • Plictiseala (pana si cea mai grozava meserie, daca e practicata in fiecare zi fara a schimba nimic devine plictisitoare)
  • Plictiseala si nepasare (ea spunea ca vom recunoaste acesti oameni pentru ca suntet absenti)
  • Renuntare si agatare (ea spunea ca acesti oameni vin in fiecare zi la munca dar motivarea si interesul lor a disparut de mult, pur si simplu o fac din inertie si pentru ca trebuie sa aiba un loc de munca)

La acel moment am crezut ca ultimile 3 stadii nu vor apare si la mine si totusi, iata ca acum sunt undeva intre stadiul 3 si 4. Nu vreau sa ajung sa nu ma mai intereseze de loc si cu siguranta nu imi doresc sa fiu o persoana care a renuntat si totusi sta acolo, stiu ca valorez mai mult de atat.

Deci, cum sa te fac sa ma auzi? Cum sa te fac sa imi asculti ideile? Cum sa te fac sa vezi ca te pot ajuta in foarte multe feluri, doar daca m-ai lasa? Cum sa te fac sa intelegi ca daca nu schimbi ceva la tine voi pleca din echipa? Cum sa te fac sa vezi ca am energie si pasiune si ca as vrea sa ti-o dau si tie? Cum sa te fac sa vezi ca imi place unde sunt, dar daca nu schimbi ceva la tine tot talentul si pasiunea mea se vor irosi si asta nu este o optiune pentru mine…..

Al tau,

Fost -cel -mai – motivat- angajat din echipa

 

  1. #1

    Eduard

    Jul 20, 09 10:35:37

    F. bun mesaj ptr. managerii care nu cred intradevar in valorile echipei si nu pun accent pe comunicare. Din pacate in mediul de afaceri romanesc sunt covarsitor de multi. De fapt sunt atat de multi pe cat de putine sunt scolile de management pe la noi.

Spune-ti parere sau pune o intrebare:

Nume

Adresa e-mail

Website

Mesaj