Tocmai au fost făcute promovări în organizaţie şi eşti numit manager. Felicitări!
Te pregăteşti să începi un rol nou din cariera ta profesională. Faptul că eşti manager pentru prima oară îţi solicită competenţe noi – legate de prioritizare, delegare, luarea deciziilor şi motivarea echipei. Tranziţia de la specialist la manager este o mare provocare atât pentru tine cât şi pentru organizaţie.
Dacă noul manager nu e pregătit, iar organizaţia nu îl sprijină, tranziţia va fi una dificilă şi se poate încheia cu un eşec, cu oameni demotivaţi şi resurse risipite.
Noii manageri promovaţi:
Sunt câteva competente cheie pe care toţi noii manageri au nevoie să implementeze, indiferent dacă sunt numiţi CEO sau tocmai au preluat conducerea unei echipe.
Programul de coaching pentru managerii nou promovaţi îşi propune să abordeze competenţele cheie ce stau la baza unui management performant şi să acompanieze managerii în vederea reuşitei pe noul post.
Cui se adresează programul: managerilor nou numiţi în funcţie, team-liderilor, supervizorilor şi coordonatorilor, angajaţilor talentaţi sau celor care sunt în dezvoltare pentru planul de succesiune.
Acest program are ca obiectiv dezvoltarea a 3 competenţe importante pentru orice manager nou promovat:
Durata: 3 luni
2, 7, 8 Iunie(8:30 – 13:00) – sesiune coaching in grup – Hotel Marriot Bucureşti
2 Iunie – 2 Septembrie – sesiuni individuale coaching
Cum lucrăm?
Obiectivul programului este să asigure o tranziţie eficientă către noul rol prin accelerarea învăţării competenţelor necesare. Rezultatul programului va consta în însuşirea de metode şi tehnici individuale şi colective care îl vor ajuta pe noul manager să conducă procesul şi echipa eficient, conducând echipa de la incertitudine şi productivitate mică spre întregul ei potenţial.
La sfârşitul acestui program participanţii vor putea:
Investiţia: 695 Euro/participant
Care este procesul?
Managementul este procesul de creare a unui mediu în care echipa şi managerul să poată creşte, învăţa, lua iniţiativă şi asuma responsabilităţi, se simt motivaţi să-şi asume riscuri, să găsească soluţii şi să se focuseze pe atingerea rezultatelor.
Programul de coaching pentru managerii nou promovaţi va crea acest spaţiu, facilitat de comunicare şi strategie. Fiecare competenţă este practicată de fiecare participant în grupuri mici, urmat de feedback şi plan de acţiune. Fiecare manager îşi va seta obiective pentru implementarea competenţelor nou dobândite.
Cum măsurăm succesul programului?
Măsurăm succesul prin gradul de satisfacţie al managerului implicat în program şi cel mai important, prin evaluarea făcută de sponsorul proiectului în organizaţie.
Cine acompaniază acest program?
Rodica Obancea, Executive&Team Coaching, ACC
Simina Berceanu, Executive Coach
Înscrie-te aici
Află cum poţi obţine valoare şi din alte programe de coaching: